Simpla plăcere de a vedea copiii cum învață, descoperă, experimentează și cresc încrezători prin joacă este un sentiment trăit și înțeles cu adevărat, doar de către părinți. Astfel, iau naștere o mulțime de amintiri la care vă veți gândi cu drag mai târziu.

Noi, echipa KIDSTORY, am căutat bine, bine și am adus o mulțime de jucării pentru grădină ce îi vor ține ocupați pe cei mici.

Susținem cu tărie că prin joacă, copiii pot învăța mult mai ușor și își pot dezvolta atât abilitățile fizice și personale, cât și pe cele sociale. Ținând cont de acestea, am selectat câteva dintre cele mai îndrăgite jucării pentru curte disponibile în magazinul nostru.


O ieșire la picnic este mereu binevenită

O căsuță de joacă este perfectă atât în grădină, cât și în sufragerie. Îndrăgită de cei mici, este suficient de mare pentru a organiza un picnic în toată regula alături de prieteni.

Chiar dacă sunt incluse și câteva accesorii pentru gătit, asta nu înseamnă că imaginația celor mici trebuie limitată la picnic. Împreună cu acest cort pentru pirați, căsuța de grădină poate deveni turnul în care este ținută prizonieră prințesa.

Sau orice altceva. Imaginația celor mici este nemărginită.

Hai să dăm o tură cu mașina

Cei de la Little Tikes au foarte multe tipuri de jucării pentru exterior, însă sunt renumiți pentru mașinuțele lor, Cozy Coupe. Acestea vin într-o varietate de modele colorate și versatile.

Că e caleașca unei zâne, că e un camion de pompieri, cei mici au ocazia să joace roluri diverse, zi de zi.

Mașinuța Cozy Coupe are roți foarte rezistente potrivite pentru orice tip de teren, podeaua este detașabilă în cazul în care cel mic vrea să se plimbe singur și nu vrea să fie împins de către unul dintre părinți.

Exact ca o mașină adevărată, mașina de jucărie are comutator de aprindere, capac de benzină și suport pentru pahar.

V-am spus și despre claxonul funcțional?

Cel mai rapid este cel mai… uscat

Dacă a venit căldura, înseamnă că încep și bătăliile cu apă. Cea mai distractivă măsuță de joacă pentru grădină este măsuța pentru bătaie cu apă. Cei mici vor fi ca niște rățuște, se vor juca în apă toată ziua!

Și dacă doresc să se simtă mai aproape de plajă, pot construi castele și alte minunății la masuța de joacă cu apă și nisip. Cu toții știm că atunci când sunt mici, copiii sunt foarte atrași de apă și nisip. De aceea, nici nu putea lipsi din portofoliul nostru o astfel de activitate.

Sus jos, sus jos

Când nu le place copiilor să se cațere pe tot felul de lucruri, marea majoritate periculoase pentru ei? Mai bine riscul să fie minim și să se joace în siguranță cu triunghiul Pikler.

Echipat cu pietre pentru cățărat, acest mini loc de joacă oferă celor mici șansa de a-și dezvolta abilitățile de cățărare în siguranță. De asemenea, platforma fiind reversibilă, ei se pot bucura de un tobogan numai al lor.

Iar dacă mai aveți loc în grădină, vă recomandăm și o trambulină pentru ca „iepurașii” să poată țopăi cât e ziua de lungă.


Acestea sunt câteva dintre jucăriile pentru grădină pe care le găsiți în magazinul nostru. Știm că avem o mulțime de distracții pentru cei mici, așadar vă invităm să le descoperiți pe toate acum, la început de vară.

Profitați de vremea frumoasă și distrați-vă în familie! Nimic nu se compară cu momentele acelea în care copiii se joacă afară într-o zi călduroasă de vară și în sfârșit au mai lăsat tehnologia să se odihnească în casă.