Sau de ce să îți lași copilul să facă totul în ritmul lui 

Copiii sunt diferiți și la fel este și modul în care ei se dezvoltă. 

Tocmai de aceea, o preocupare importantă a părinților este să le asigure jocuri și jucării potrivite intereselor lor, care să îi stimuleze și să îi ajute să dobândească noi abilități. 

Astfel, alegerea unei jucării este extrem de importantă în dezvoltarea copilului, iar părinții știu foarte bine acest lucru. Pe lângă aspect, calitate și brand, ne gândim cel mai adesea la funcționalitate. Cum îl ajută și îl stimulează jucăria respectivă?

Și, ca să fim sinceri, piața jucăriilor este extrem de ofertantă din toate punctele de vedere, făcându-ne alegerea din ce în ce mai dificilă.

În plus, în contextul actual, al necesității evitării spațiilor aglomerate, a parcurilor și a locurilor de joacă, atenția părinților a fost îndreptată spre jocuri și jucării care să suplinească lipsa temporară a acestora.

Din dorința de a face căutarea mai simplă, am făcut o selecție a jucăriilor care contribuie într-un mod pozitiv la dezvoltarea celor mici, cu o serie de beneficii dovedite de-a lungul timpului. 

Iată, deci, una dintre cele mai căutate și îndrăgite jucării care stimulează dezvoltarea sănătoasă a copiilor mici.

Triunghiul Pikler și ce este el de fapt

Poate ai auzit despre acest faimos triunghi și te întrebi la ce folosește. Sau, dacă ești familiarizată cu principiile Montessori, ai deja idee la ce ajută el.

Ce pot să îți spun este că noi adorăm acest centru de joacă atât de versatil care, dincolo de aspectul său colorat și interesant, este mai mult decât o simplă jucărie de cățărare. 

Triunghiul Pikler a fost inventat acum mai bine de 100 de ani de către medicul pediatru de origine maghiară Emmi Pikler. Și de atunci a rămas cam la fel – ceea ce dovedește clar că a fost o invenție extrem de valoroasă. 

Principiul pe care s-a bazat, acela că un copil trebuie lăsat să își exploreze singur propriile limite, fără a interveni permanent să îl ajutăm sau să îl împingem să facă mai mult decât este el pregătit, rezonează întocmai cu principiile susținute și de Maria Montessori. 

Astfel, copilul își explorează limitele pentru a și le cunoaște, depășindu-le treptat, pe măsură ce dobândește noi achiziții. În timp ce noi, că adulți, putem doar să presupunem ce poate sau nu poate să facă copilul mic – sau ce ne dorim noi să poată face deja. 🙂 

Sincer, câți dintre noi nu am așezat bebelușul pe tobogan măcar o dată, chiar înainte de a-și ține perfect echilibrul, doar pentru că noi știam deja cât de amuzant este alunecatul pe tobogan?

Mai mult decât o structura din lemn – o investiție 

Așa cum spuneam, Triunghiul Pikler este mai mult decât o structura din lemn, care încurajează cățărarea. Și cu atât mai puțin ar trebui privită ca o jucărie periculoasă. 

Achiziția unui Pikler poate fi văzută mai degrabă că o investiție pe termen lung, având întrebuințări multiple încă din primele luni de viață ale bebelușului, până la 4-5 ani, poate chiar spre 6 ani, în funcție de gradul de dezvoltare al copilului. 

În prima fază, când este bebeluș, de barele de lemn ale triunghiului pot fi agățate diferite obiecte colorate, care îi stimulează atenția și îl ajută să deprindă noțiuni de coordonare mâna-ochi-gură. Va încerca să întindă mânuțele pentru a prinde obiectele pe care le vede și apoi le va trage spre guriță.  

Odată ce începe să își mențină echilibrul și poate stă singur în funduleț, începe o nouă etapă de explorare ce îi va aduce alte achiziții importante. 

Sprijinindu-se de barele de lemn, va prinde foarte repede curajul să se ridice în picioare, întărindu-și astfel musculatura. De aici până la primii pași făcuți cu încredere, ținându-se de cadrul de lemn, mai este doar puțin.

Una dintre achizițiile cele mai importante pe care le va dobândi în această etapă, pe lângă cele care implică un efort fizic, este dobândirea încrederii în propriile forțe. Prin explorarea sănătoasă și în siguranță a propriilor limite, copilul va ști exact când este pregătit pentru mai mult.

Pe măsură ce copilul crește, va putea experimenta cățăratul, treaptă cu treaptă, care îi dezvoltă în continuare coordonarea, echilibrul și musculatura. 
Necesitatea unei prinderi ferme de barele triunghiului, pentru a-și putea trage greutatea corpului în sus, pe trepte, are un efect extrem de benefic asupra dezvoltării motricității fine, care îi va fi utilă în prinderea /apucarea obiectelor și, mai târziu, a instrumentelor de scris.

Pas cu pas în ritmul propriu

La prima vedere, poți fi sceptic la ideea că un copil mic se va cățăra până sus pe triunghi, la aproximativ un metru de la sol, și va coborî pe cealaltă parte, eventual pe prelungirea pentru alunecare.  

Wow! Doar îți imaginezi și te trec fiori, nu-i așa?

Vezi tu, frumusețea explorării propriilor limite este tocmai aceea că un copil nu va încerca să facă mai mult decât se simte el pregătit să facă. 

Nu îți imagina că la un an va urca până sus și eventual o să și coboare, pentru că la vârsta asta el are alte obiective. Mai întâi trebuie să învețe să meargă, apoi se va cățăra treaptă cu treaptă și sigur nu va ajunge sus decât atunci când va fi pregătit. 

O căzătură sănătoasă

Dar nu o să cadă? Mi-e frică să nu cadă de sus.

Cred că asta este cea mai mare temere a părinților, iar răspunsul sincer este că o să cadă. Posibil de mai multe ori. Însă va fi o căzătură sănătoasă. 

Sigur că nu întotdeauna va avea un echilibru sau o prindere perfectă, mânuțele mici mai alunecă uneori, și va mai lua și câte o mică trânta. Dar la fel pățește și în parc, nu-i așa?

Însă știi care este avantajul? Învățând să cadă de la o vârstă foarte mică, de la distanțe mici, va dezvoltă un mecanism de autoapărare și reflexele necesare pentru a cădea în siguranță. Practic, în timp, va învăța cum să aterizeze dintr-o căzătură   fără să se rănească. 

Și pentru că până va ajunge sus va fi învățat deja să se prindă corect de bare, își va fi întărit suficient musculatura și va sta foarte bine la capitolul echilibru, riscul să mai cadă de acolo este deja redus la minim. 

Iată, deci, cât de benefic poate fi un Triunghi Pikler în dezvoltarea psiho-motorie a copiilor mici.

Noi, la Kidstory, suntem în primul rând părinți. Astfel că și noi, la fel că ține, căutăm să le oferim copiilor noștri jucării de cea mai bună calitate, care să nu îi pună în pericol și să le poată utiliza în siguranță. 

Pentru acest motiv, am făcut o selecție riguroasă a furnizorilor noștri și putem să garantăm pentru calitatea fiecărui obiect ce pleacă de la noi. 

Fiecare Triunghi Pikler este lucrat manual în România, de meșteri pricepuți în arta lemnului, cu deosebită atenție la detalii și cu grijă sporită pentru siguranță celor mici. 

Fiecare piesă este colorată cu vopsea pe bază de apă, ce nu reprezintă vreun pericol pentru copii și nu emană miros sau substanțe toxice. 

În plus, poți alege între varianta natur sau varianta colorată a Triunghiului, și îl poți completa cu placa de echilibru și balansoarul colorat, pentru a crea un adevărat centru de activități. 

Află mai multe despre beneficiile jucăriilor Kidstory în articolul dedicat Plăcilor de Echilibru și Balansoarelor. Click aici!